Spektra Dent- radiologie dentara- Bucuresti

Radiografie Panoramica

Ortopantomograma (OPG) sau radiografia panoramica este o reprezentare a aparatului dento-maxilar in ansamblu. Prin aceasta procedura este posibila vizualizarea raporturilor sinusului maxilar sau a canalului mandibular precum si raporturile ocluzare dintre cele doua arcade. Nu este insa o privire in detaliu ci o prezentare generala a situatiei. Atunci cand OPG-ul este folosit, obiectul in cauza este marit cu 25-35%. In urma procedurii, medicul va stabili un diagnostic si un plan de tratament va putea fi intocmit de acesta.

Cu ajutorul Ortopantomogramei, se pot depista anumite situatii neprevazute precum: resturi radiculare sub lucrari dentare, dinti inclusi, carii recidivate sau chiar tumori benigne reduse ca volum si cu evolutie lenta. De asemenea se pot descoperi si cazuri mai grave cum ar fi atrofii osoase verticale si orizontale severe sau leziuni tumorale si inflamatorii ale maxilarelor.

Ortopantomograma presupune o expunere mai mica la radiatii decat alte proceduri si este indicata in momentul in care nu sunt necesare informatii detaliate despre situatia unui grup restrans de dinti.