BernieVet -Cabinet veterinar-Bucuresti
PARAZIȚI INTERNI PROTEJAȚI-VĂ ANIMALUL ȘI FAMILIA Bolile parazitare interne sunt foarte frecvente la animalele de toate vârstele, dar cu precădere mai mare la juniori. Prin netratarea parazitozelor interne, bolile rezultate în urma ifestațiilor parazitare pot avea un impact negativ asupra animalului dumneavoastră, începând de la o simplă iritație și o depreciere ușoră a stării de sănătate, până la asocirea cu diferite boli care pot pune in pericol viața animalului dumneavostră. Unele tipuri de paraziți interni reprezintă și un risc zoonotic, ceea ce înseamnă că se pot transmite de la animalele de companie la proprietarii lor. Parazitozele interne reprezintă o problemă în tot timpul anului, acestea nefiind sezoniere. Unii paraziți externi, precum țânțari, sunt vectori pentru paraziți interni care pot apărea și în zilele mai calde de iarnă. Infestarea cu alte tipuri de paraziți interni se poate face și din sol, apă, sau de la alte animale cu care animalul dumneavoastră de companie intră în contact. BOLILE ZOONOTICE Bolile zoonotice, sau zoonozele, sunt boli care se pot transmite de la de animal la om. Viermii rotunzi, plați sau toxoplasmoza sunt exemple de paraziți transmisibili la om. Protejându-vă animalul de companie vă protejați pe dumneavoastră! Protecția preventivă împotriva paraziților interni se face de minim 3 ori pe an, sau de câte ori este nevoie, iar analizele coproparazitologice se fac de minim 3 ori pe an.